Curent literar şi istoric

Anul 1848 a fost un an revoluţionar, pregătit de marile transformări din structura societăţii europene din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Revoluţia a inaugurat o etapă nouă în dezvoltarea lumii moderne. Într-un moment de acutizare a crizei interne, acţiunea revoluţionară s-a profilat drept unica modalitate de rezolvare a marilor probleme social-economice, politice şi naţionale ce se ridicau în faţa popoarelor. Momentul revoluţiei a constituit „o revoluţie democratică şi socială” (Nicolae Bălcescu).

Ea s-a caracterizat printr-un profund democratism reflectat în ideologia tuturor românilor – daco-românismul – şi în întreaga activitate revoluţionară. Modalităţile de conducere şi prevederile principalelor documente programatice au reflectat dorinţele românilor, în ansamblul lor, şi au exprimat noi cerinţe, în acord cu nivelul de dezvoltare istorică.

Revoluţia în sine a reprezentat un moment important în dezvoltarea şi afirmarea naţiunii române şi a conştiinţei sale proprii.

Pe plan cultural-literar, apar în această perioadă primele şcoli: primare, de fete, normale, superioare, conservatoare. Deasemenea, iau naştere şi primele teatre, Teatru Naţional din Iaşi condus de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi. Apar primele ziare: „Curierul românesc” la Bucureşti – I.H.Rădulescu, „Albina românească” la Iaşi – Gh. Asachi, „Gazeta de Transilvania” la Braşov – Gh. Bariţiu.

Una din caracteristicile paşoptismului este combaterea imitaţiei şi a traducerilor mediocre, literatura fiind reprezentată predominant atunci de traduceri rebele şi lipsite de originalitate şi din opere anodine, Mihail Kogălniceanu conştientizând pericolul care ameninţa literatura română: „darul imitaţiei e o manie primejdioasă la noi ... omoară duhul naţional.”

Un alt aspect urmărit de această mişcare este înlăturarea provincialismului prin unirea în paginile revistelor a tuturor scriitorilor indiferent de zonă.

Scriitorii paşoptişti au fost inspiraţi din istoria poporului, trecutul în luptă, frumuseţile patriei, folclorul românesc, tradiţiile şi obiceiurile poporului, remarcându-se astfel un puternic sentiment patriotic.

Majoritatea scriitorilor paşoptişti au scris opere literare cu un pregnant conţinut patriotic şi militant, preamărind idealurile luptei pentru emancipare, pentru unitatea naţională.

Dacia Literară

Apărută intr-o perioadă dificilă pentru publicaţiile autohtone,revista Dacia Literară a simbolizat un nou inceput pentru literatura română, reprezentând o noutate a presei.Intr-o perioadă în care puţinele publicaţii existente prezentau preponderent fapte politice,Dacia Literară a fost pată de culoare din presa românească,prin caracterul său literar.

Toate acestea se regăsesc menţionate în articolul-program al revistei, semnat de Mihail Kogălniceanu in calitate de editor.

Publicată la 30 ianuarie 1840,revista marchează un punct de cotitură în literatura românească.
În Introducţie ,articolul prezintă realităţile vremii în privinţa publicaţiilor naţionale.Sunt menţionate circumstanţele politice anterioare ce au împiedicat dezvoltarea presei până la momentul respectiv.Acesta aduce în discuţie şi celelalte ziare naţionale, Curierul Românesc(1829, IH Rădulescu) ,Albina Românească (1829, Gh Asachi) si Foaia Inimii(1838, G Baritiu). Acestea ,,au mai mult sau mai puţin o coloră locală” şi includ prea multă politică fără să pună accentul necesar pe literatură. Astfel, Dacia Literară este prima revistă care se angajează să publice doar lucrări literare şi din toate zonele ţării ,realizându-se o unificare a românilor pe plan literar.Se va cere, de asemenea, şi originalitate în creaţiile publicate, (fiecare cu ideile sale, ,,cu limba sa, cu chipul său”),astfel promovându-se cultura naţională şi eliminându-se treptat puternica influenţă a operelor străine.

Mihail Kogălniceanu anunţă şi intenţia revistei de a-şi exprima părerea asupra respectivelor opere, asftel anunţând critica de mai tarziu:,,Critica noastră va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana”.Obiectivul revistei este de a oferii ţării ,,o limbă şi o literatură naţională”.
Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice, istoria, natura şi obiceiurile româneşti,care ar trebui să slujească autorilor drept surse de inspiraţie : ,,Istoria noastră are destule fapte eroice,frumoasele noastre ţări sunt destul de mari,obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca sa putem găsi şi noi sujeturi de scris, fără să avem pentru această trebuinta să ne imprumutăm de la alte natii.”Tocmai de aceea revista a fost considerată manifestul romantismului romanesc.

In articolul–program, intitulat „Introductie”,M.Kogălniceanu sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:

- Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”.

- Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor.

- Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin.

- Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”


La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista în revista, articole originale, compunerile originale, critica noilor apariţii şi Telegraful Daciei, care va include ştiri, informaţii, noutăţi, etc.

În spiritul său, combinând elemente romantice, dar şi elemente de clasicism, s-au afirmat marii scriitori ai literaturii romane pasoptiste si postpasoptiste: Costache Negruzzi , Vasile Alecsandri, Ioan Heliade-Răadulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Nicolae Bălcescu, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu-Haşdeu.

Principiile luminoase ale Daciei Literare au generat un climat propice evoluţiei literaturii naţionale (sub raport cantitativ, dar mai ales calitativ): acum "iau naştere toate formele moderne ale beletristicii, unele dintre acestea (mai ales în domeniul poeziei lirice si prozei scurte) ajungând chiar să fie ilustrate prin creaţii de vârf. Fenomenul caracterizant al epocii îl constituie coexistenţa mai multor curente şi orientări literare: elemente preromantice şi romantice, clasice si realiste, care se pot întalni chiar în opera aceluiaşi autor.

Dacia Literară a fost publicaţia care a redresat literatura română şi care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărate literaturi naţionale.

Poezie

Programul pasoptist corespunde pe plan ideologic evolutiei social-politice a tarilor romane.

Epoca pasoptista,epoca de mare avant revolutionar dar si de mari creatii literare si artistice , a fost determinata pe plan social si politic de ridicarea noii clase sociale,revolutionara pe atunci,burghezia.

Curentul dominant in literatura noastra pasoptista a fost, in mod evident, romantismul ,insa nu putem neglija

influenta importanta a elementelor clasiciste.

Pe plan cultural,asisitam la o invazie a textelor traduse,moment in care intervine revista lui Kogalniceanu ,"Dacia

Literara" demostrand caracterul daunator al acestor traduceri pentru evolutia literaturii romane.

Multe dintre scrierile pasoptiste nu ar fi fost posibile fara programul "Daciei Literare" si deci fara ideile

revolutiei de la 1848,idei care au animat o generatie intreaga de creatori,care,cum spune si Eminescu, "credeau in

scrisul lor".

Istoria ca tema literara :

* Bolintineanu,Alecsandri : Istoria este un cadru larg de actiune din care isi extrag subiectele si eroii.

* Alexandrescu, C.A.Rosetti : Istoria intruchipeaza doar un sentiment al trecutului.

* Asachi : Istoria ca pretext,alimentat de fantezia autorului

* Negruzzi : Istoria este prezentata cu exactitate intr-un mod artistic

Poezia de inspiratie istorica se realiza paralel cu poezia de inspiratie populara.

Poeti pasoptisti :

ION HELIADE RADULESCU (1802 - 1872)

Heliade a sesizat momentul istoric in care se gasea cultura romaneasca cand scria : " Nu e vremea de critica , e vremea

de scris si scrieti cat veti putea ,dar nu cu rautate".

- fascinant mai mult prin ideile sale,nu neaparat prin scriitura.

- si-a depasit epoca prin elementele de modernitate exploatate in opera sa.

- a pus bazele presei romanesti

" Aci îmi stau de fata eroii Rumâniei

Din Câmpulung, din Arges, din Ias, din Bucuresti,

De la Traian si Negru, martiri ai vitejiei,

Pâna la împilarea trufiei stramosesti.

Ici glasul: Radu Negru! peste Carpati rasuna;

Viteazu-si pune tronul în locul stramosesc;

Orice rumân în preajma-i subt steagu-i se aduna

S-îsi apara pamântul cu brat, duh rumânesc.

În capul unei armii Mircea viteaz racneste,

Însufla barbatia rumânilor soldati;

A lui Murat trufie învingator smereste,

Si locul este slobod din Istru la Carpati. " (O noapte pe ruinele Târgovistii - I.H.Radulescu)

Costache Negruzzi (1808 - 1868)

Costache Negruzzi este considerat in mod unanim ca intamaietorul prozei noastre si autorul unei capodopere ,nuvela

istorica Alexandru Lapusneanu.

De la inceput putem spune ca istoria patriei l-a interesat si a adoptat-o ca subiect literar ,atat in proza cat si

in versuri.

"În vremea aceasta Ştefan să se scoale izbutind
Şi din căderea aceea nimica nepătimind,
Cere alt cal; deci îndată, Purice descăleca,
Şi ţiind frâul şi scara la domnul său îl trasă zicând :
„Doamne ! Iată calul, arată-le mai curând
Că de tine ungureanul n-au scăpat într-acest rând“.
Dar de stat fiind mic, Ştefan nu putea încăleca.
Purice-atunci iar îi zice : ,,De voieşti măria ta,
Eu un moşinoi m-oi face pe carele să te sui“.
Ş-îndată pe brânci se pune jos la picioarele lui.
Deci cu mijlocul acesta, eroul încălecând,
Cătră dânsul se întoarce şi îi zice-aşa zâmbind:
,,De va vrea Dumnezeu astăzi să putem ca să scăpăm
De primejdia aceasta întru care ne aflăm,
Să ştii, Purice, băiete, că nu-i mai fi moşinoi,
Că spre vrednică răsplată, movilă-a te face vroi.“

Vasile Alecsandri (1818 - 1890)

Universul operei sale este ecopa in care a trait,redand astfel in cel mai exact mod atmosfera de la 1848.

Prin opera sa,apartine natiunii si poporului sau.

" Voi ce stati in adormire, voi ce stati in nemiscare,
N-auziti prin somnul vostru acel glas triumfator,
Ce se-nalta pan-la ceruri din a lumii desteptare,
Ca o lunga salutare
Catr-un falnic viitor? " (Vasile Alecsandri - Desteptarea Romaniei).

Proză

Rolul de îndrumător cultural şi literar pe care l-a avut Ion Heliade-Rădulescu, în Muntenia şi Mihail Kogălniceanu, în Moldova, a avut o importanţă majoră în modernizarea literaturii noastre în perioada paşoptistă

În domeniul prozei , işi scriu acum operele fundamentale autori precum:Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu.

Unii scriitori , în spiritual impus de revista Dacia Literară , vor cultiva filonul istoric:

- Mihail Kogălniceanu publică , în 1849, un prim capitol de roman, “Tainele inimii”

- Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii despre personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către Vasile Alecsandri”(1844)

- Nicolae Bălcescu (1819-1852) scrie “Românii supt Mihai-Voievod-Viteazul”, „descrierea religios înspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică” (G.Călinescu); evocând numai „câteva pagini” din „sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”. N. Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod, ci, de cate ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor săi nu numai dorinţta de libertate şi de unitate naţională, ci şi sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină.

- Alecu Russo compune “Cântarea României” şi culege în 1846 , balada “Mioriţa”, pe care i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri

- Dimitrie Bolintineanu scrie “Legende istorice”, foarte cunoscute find “Muma lui Ştefan cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă imaginea eroului romantic, desprins din cadrele istoriei nationale.

- Costache Negruzzi scrie prima nuvelă romantică de inspiraţie istorică din literatura română: “Alexandru Lapuşneanu” în care prezintă „destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea”

Alţii vor merge pe linia memorialisticii, a faptului trăit: C.Negruzzi: “Negru pe alb”, ori pe cea a însemnărilor de călătorie precum V.Alecsandri în “O plimbare la munţi” “Călătorie în Africa sau G. Alexandrescu în “Memorial de călătorie”

Există însă şi o altă zonă a prozei, critică, ironică, acidă,plină de luciditate , întâlnită la V. Alecsandri.Acesta surpinde multe dintre deficienţtele unei societăţi în plină transformare în „Balta Albă”, „Borsec”, dar mai ales în „Istoria unui galbăn”, gen de proză în care situaţiile şi personajele , la limita caricaturii stârnesc râsul.

Nuvela istorică este specia literară fundamentală care se impune in perioada paşotistă având ca şi caracteristici esenţiale:

- insistenţa asupra stratului epic;

- diminuarea subiectivităţii specifice povestirii;

- fapte,întâmplări credibile, verosimile;

- intrigă puternică;

- conflict susţinut;

- discurs narativ dens, concentrate;

- focaliyarea asupra unui personaj principal;

- compoyiţie riguroasa, coerentă dar concisă ;

- artă narativă expresivă, sugestivă;

Scriitorii care au cultivat nuvela istorică:

-C. Negruzzi: Alexandru Lăpuşneanul, Sobieskii şi românii;

-Gh. Asachi: Ruxandra doamnă, Svidrighel, Dragoş, Bogdan Voievod,

Petru Rareş, Valea Albă

-M. Kogălniceanu: Trii zile din istoria Moldaviei

-D. Bolintineanu: Un tiran pe tronul Moldovei, Ştefan cel Tânăr Vodă

-Al. Odobescu: Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna

Costache Negruzzi are meritul de a fi creatorul primei nuvele romantice de inspiraţie istorică „Alexandru Lăpuşneanu” care apare în revista „Dacia Literară”, în anul 1840, fiind o ilustrare a direcţiilor tematice deschise de “Intruducţia” lui M. Kogălniceanu pentru înnoirea literaturii.

Prin “Alexandru Lăpuşneanul”, C. Negruzzi trece de la concepţia idealizatoare a trecutului, specifică lirismului paşoptist, la viziunea lucidă asupra istoriei (perspectivă întâlnită şi în cazul lui V. Hugo sau Puşkin).

Tema nuvelei este dată de evocarea unei domnii zbuciumate din medievalitatea românească-întoarcerea lui Al. Lăpuşneanu pentru a doua sa domnie, între anii 1564-1569. Sursele de inspiraţie sunt cronica lui Grigore Ureche, “Letopiseţul Ţării Moldovei”, dar şi “Letopiseţul” lui Miron Costin, de unde autorul preia scenele de răzvrătire ale maselor populare în vremea lui Alexandru-Iliaş Vodă .

Trăsături definitorii

– tablouri romantice macabre ;

– personaje romantice în antiteză (Lăpuşneanul - Ruxanda);

– culoarea locală a unei epoci sângeroase;

– stil sobru, concis, clar;

– elementele romantice se împletesc cu cele realiste (lupta pentru putere) şi clasice (arta compoziţională, stil concis : “oferă imaginea exemplară a scriitorului paşoptist, la care mijloacele de expresie urmează linia rafinată a gandirii, oscilând între notaţia realist obiectivă şi intervenţia subiectivă, plină de vervă” (“Istoria literaturii române”)

Viziunea realistă asupra trecutului istoric, relieful caracterelor, construcţia epico-dramatică fac din Alexandru Lăpuşneanu o nuvelă memorabila a literaturii române, “care ar fi devenit o scriere celebră ca şi “Hamlet”, dacă literature română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă.” (G.Calinescu)

Nuvelele lui Al. Odobescu- reiau compoziţional şi la nivelul tipologiilor umane reprezentate prin modelul Negruzzi.

Particularităţi:

- personaje în antiteză (Mihnea – Smaranda);

- compoziţia echilibrată (patru capitole precedate de un motto);

- culoare locală (veşminte, moravuri, aspecte de epocă: nunta, încoronarea domnilor);

- scene excepţionale (ospăţul, măcelul);

- stil elaborat

- frază amplă.