Proză

Rolul de îndrumător cultural şi literar pe care l-a avut Ion Heliade-Rădulescu, în Muntenia şi Mihail Kogălniceanu, în Moldova, a avut o importanţă majoră în modernizarea literaturii noastre în perioada paşoptistă

În domeniul prozei , işi scriu acum operele fundamentale autori precum:Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu.

Unii scriitori , în spiritual impus de revista Dacia Literară , vor cultiva filonul istoric:

- Mihail Kogălniceanu publică , în 1849, un prim capitol de roman, “Tainele inimii”

- Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii despre personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către Vasile Alecsandri”(1844)

- Nicolae Bălcescu (1819-1852) scrie “Românii supt Mihai-Voievod-Viteazul”, „descrierea religios înspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică” (G.Călinescu); evocând numai „câteva pagini” din „sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”. N. Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod, ci, de cate ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor săi nu numai dorinţta de libertate şi de unitate naţională, ci şi sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină.

- Alecu Russo compune “Cântarea României” şi culege în 1846 , balada “Mioriţa”, pe care i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri

- Dimitrie Bolintineanu scrie “Legende istorice”, foarte cunoscute find “Muma lui Ştefan cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă imaginea eroului romantic, desprins din cadrele istoriei nationale.

- Costache Negruzzi scrie prima nuvelă romantică de inspiraţie istorică din literatura română: “Alexandru Lapuşneanu” în care prezintă „destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea”

Alţii vor merge pe linia memorialisticii, a faptului trăit: C.Negruzzi: “Negru pe alb”, ori pe cea a însemnărilor de călătorie precum V.Alecsandri în “O plimbare la munţi” “Călătorie în Africa sau G. Alexandrescu în “Memorial de călătorie”

Există însă şi o altă zonă a prozei, critică, ironică, acidă,plină de luciditate , întâlnită la V. Alecsandri.Acesta surpinde multe dintre deficienţtele unei societăţi în plină transformare în „Balta Albă”, „Borsec”, dar mai ales în „Istoria unui galbăn”, gen de proză în care situaţiile şi personajele , la limita caricaturii stârnesc râsul.

Nuvela istorică este specia literară fundamentală care se impune in perioada paşotistă având ca şi caracteristici esenţiale:

- insistenţa asupra stratului epic;

- diminuarea subiectivităţii specifice povestirii;

- fapte,întâmplări credibile, verosimile;

- intrigă puternică;

- conflict susţinut;

- discurs narativ dens, concentrate;

- focaliyarea asupra unui personaj principal;

- compoyiţie riguroasa, coerentă dar concisă ;

- artă narativă expresivă, sugestivă;

Scriitorii care au cultivat nuvela istorică:

-C. Negruzzi: Alexandru Lăpuşneanul, Sobieskii şi românii;

-Gh. Asachi: Ruxandra doamnă, Svidrighel, Dragoş, Bogdan Voievod,

Petru Rareş, Valea Albă

-M. Kogălniceanu: Trii zile din istoria Moldaviei

-D. Bolintineanu: Un tiran pe tronul Moldovei, Ştefan cel Tânăr Vodă

-Al. Odobescu: Mihnea Vodă cel Rău, Doamna Chiajna

Costache Negruzzi are meritul de a fi creatorul primei nuvele romantice de inspiraţie istorică „Alexandru Lăpuşneanu” care apare în revista „Dacia Literară”, în anul 1840, fiind o ilustrare a direcţiilor tematice deschise de “Intruducţia” lui M. Kogălniceanu pentru înnoirea literaturii.

Prin “Alexandru Lăpuşneanul”, C. Negruzzi trece de la concepţia idealizatoare a trecutului, specifică lirismului paşoptist, la viziunea lucidă asupra istoriei (perspectivă întâlnită şi în cazul lui V. Hugo sau Puşkin).

Tema nuvelei este dată de evocarea unei domnii zbuciumate din medievalitatea românească-întoarcerea lui Al. Lăpuşneanu pentru a doua sa domnie, între anii 1564-1569. Sursele de inspiraţie sunt cronica lui Grigore Ureche, “Letopiseţul Ţării Moldovei”, dar şi “Letopiseţul” lui Miron Costin, de unde autorul preia scenele de răzvrătire ale maselor populare în vremea lui Alexandru-Iliaş Vodă .

Trăsături definitorii

– tablouri romantice macabre ;

– personaje romantice în antiteză (Lăpuşneanul - Ruxanda);

– culoarea locală a unei epoci sângeroase;

– stil sobru, concis, clar;

– elementele romantice se împletesc cu cele realiste (lupta pentru putere) şi clasice (arta compoziţională, stil concis : “oferă imaginea exemplară a scriitorului paşoptist, la care mijloacele de expresie urmează linia rafinată a gandirii, oscilând între notaţia realist obiectivă şi intervenţia subiectivă, plină de vervă” (“Istoria literaturii române”)

Viziunea realistă asupra trecutului istoric, relieful caracterelor, construcţia epico-dramatică fac din Alexandru Lăpuşneanu o nuvelă memorabila a literaturii române, “care ar fi devenit o scriere celebră ca şi “Hamlet”, dacă literature română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă.” (G.Calinescu)

Nuvelele lui Al. Odobescu- reiau compoziţional şi la nivelul tipologiilor umane reprezentate prin modelul Negruzzi.

Particularităţi:

- personaje în antiteză (Mihnea – Smaranda);

- compoziţia echilibrată (patru capitole precedate de un motto);

- culoare locală (veşminte, moravuri, aspecte de epocă: nunta, încoronarea domnilor);

- scene excepţionale (ospăţul, măcelul);

- stil elaborat

- frază amplă.