Dacia Literară

Apărută intr-o perioadă dificilă pentru publicaţiile autohtone,revista Dacia Literară a simbolizat un nou inceput pentru literatura română, reprezentând o noutate a presei.Intr-o perioadă în care puţinele publicaţii existente prezentau preponderent fapte politice,Dacia Literară a fost pată de culoare din presa românească,prin caracterul său literar.

Toate acestea se regăsesc menţionate în articolul-program al revistei, semnat de Mihail Kogălniceanu in calitate de editor.

Publicată la 30 ianuarie 1840,revista marchează un punct de cotitură în literatura românească.
În Introducţie ,articolul prezintă realităţile vremii în privinţa publicaţiilor naţionale.Sunt menţionate circumstanţele politice anterioare ce au împiedicat dezvoltarea presei până la momentul respectiv.Acesta aduce în discuţie şi celelalte ziare naţionale, Curierul Românesc(1829, IH Rădulescu) ,Albina Românească (1829, Gh Asachi) si Foaia Inimii(1838, G Baritiu). Acestea ,,au mai mult sau mai puţin o coloră locală” şi includ prea multă politică fără să pună accentul necesar pe literatură. Astfel, Dacia Literară este prima revistă care se angajează să publice doar lucrări literare şi din toate zonele ţării ,realizându-se o unificare a românilor pe plan literar.Se va cere, de asemenea, şi originalitate în creaţiile publicate, (fiecare cu ideile sale, ,,cu limba sa, cu chipul său”),astfel promovându-se cultura naţională şi eliminându-se treptat puternica influenţă a operelor străine.

Mihail Kogălniceanu anunţă şi intenţia revistei de a-şi exprima părerea asupra respectivelor opere, asftel anunţând critica de mai tarziu:,,Critica noastră va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana”.Obiectivul revistei este de a oferii ţării ,,o limbă şi o literatură naţională”.
Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice, istoria, natura şi obiceiurile româneşti,care ar trebui să slujească autorilor drept surse de inspiraţie : ,,Istoria noastră are destule fapte eroice,frumoasele noastre ţări sunt destul de mari,obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice pentru ca sa putem găsi şi noi sujeturi de scris, fără să avem pentru această trebuinta să ne imprumutăm de la alte natii.”Tocmai de aceea revista a fost considerată manifestul romantismului romanesc.

In articolul–program, intitulat „Introductie”,M.Kogălniceanu sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:

- Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”.

- Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor.

- Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin.

- Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”


La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista în revista, articole originale, compunerile originale, critica noilor apariţii şi Telegraful Daciei, care va include ştiri, informaţii, noutăţi, etc.

În spiritul său, combinând elemente romantice, dar şi elemente de clasicism, s-au afirmat marii scriitori ai literaturii romane pasoptiste si postpasoptiste: Costache Negruzzi , Vasile Alecsandri, Ioan Heliade-Răadulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Nicolae Bălcescu, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu-Haşdeu.

Principiile luminoase ale Daciei Literare au generat un climat propice evoluţiei literaturii naţionale (sub raport cantitativ, dar mai ales calitativ): acum "iau naştere toate formele moderne ale beletristicii, unele dintre acestea (mai ales în domeniul poeziei lirice si prozei scurte) ajungând chiar să fie ilustrate prin creaţii de vârf. Fenomenul caracterizant al epocii îl constituie coexistenţa mai multor curente şi orientări literare: elemente preromantice şi romantice, clasice si realiste, care se pot întalni chiar în opera aceluiaşi autor.

Dacia Literară a fost publicaţia care a redresat literatura română şi care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărate literaturi naţionale.