Conceptul de balcanism literar este lansat la noi de G. Călinescu, în “Istoria” sa, definindu-l drept “un amestec gras de expresii măscărioase, de impulsuri lascive, de conştiinţă a unei identităţi aventuroase şi tulburi, totul purificat şi văzut mai de sus de o inteligenţă superioară”.
Noţiunea de balcanism a suferit pe parcursul istoriei mutaţii semantice semnificative, în funcţie de geografia culturală sau de contextul geo-politic la care s-a raportat. Mai mult chiar, există o semantică ştiinţifică a termenului şi una vulgară, care se bazează pe clişee, pe diferite paradigme culturale care, inevitabil, plasează balcanismul într-o relaţie de inferioritate faţa de alte spaţii ale culturii europene . Există uneori chiar şi în discursul diferiţilor intelectuali reminiscenţe ale unui ton peiorativ pe care şi-l asociază balcanismul, explicabile prin suprapunerea sensului cultural cu însuşi destinul popoarelor balcanice, marcat de convulsii şi invalidat de istoria recentă .
Etimologia toponimului Balkan este regăsibilă în limba turcă, iar sensul este acela de munte dificil. Balkan este, de fapt, folosit ca alternativă a toponimului grec Haemus, un munte destul de puţin cunoscut în epocă.Toate eşecurile popoarelor balcanice precum şi violenţele şi naţionalismul uneori exacerbat (dar care, e bine de amintit, nu este invenţia Balcanilor), precum şi elementele istorice au dus la definirea balcanismului în strictă asociere cu haosul, inconsistenţa şi pitorescul. Lipsa de demnitate, inexistenţa unor valori morale coerente şi consistente, inconsecvenţa – toate acestea au ajuns sinonime până la identitate cu balcanismul.
Balcanismul literar este considerat creaţia lui G.Călinescu care, cu fantezia critică şi denaturările insesizabile a adus trei scriitori sub această umbrelă : I.L.Caragiale, Ion Barbu, Mateiu I.Caragiale (la acesta din urmă Călinescu pune amestecul stilistic pe baza amestecului de sânge străin şi nu pe cel al tendinţelor contrare structurale ale autorului, cum ar fi fost mai firesc).
Balcanismul a depăşit, însă, graniţele Balcanilor, devenind un adjectiv depreciativ folosit de fiecare dată când se caracterizează o situaţie politică incendiară sau un comportament inadecvat. Confuziile semantice duc cel mai adesea la suprapunerea unor sensuri care, privite din perspective culturale, sunt forţate şi insuficient argumentate. Se pun, spre exemplu, într-o relaţie sinonimică termeni ca balcanism – orientalism – bizantinism. Este, deci, necesară o delimitare strictă a fiecăruia dintre ei, stabilindu-se lucid natura relaţiilor dintre aceşti trei termeni. Fără un asemenea demers, orice discuţie despre balcanismul literar riscă să perpetueze o sumă de clişee şi să facă inutilă orice analiză literară.
Balcanismul este asociat cu un anume despotism, cu o anume autoritate care însă nu exclude deloc haosul şi dispreţul tacit faţă de exercitarea oricărei forme de dictatură.
Ceea ce se consideră în unanimitate ca o trăsătură definitorie pentru balcanism este puterea de coabitare a unor stări contrastante, uneori imposibil de imaginat împreună . Personajul balcanic este imprevizibil, însă nu doar în ceea ce priveşte manifestarea lui exterioară (raporturile faţă de celălalt, acţiuni, motivaţii etc.), ci chiar în raport cu sine însuşi. Liniaritatea, ordinea firească, chiar logica existenţei sunt negate de personajul balcanic aparent fără o motivaţie solidă, însă e bine de ştiut că toată această labilitate este una construită, asumată. Personajul balcanic este conştient de lipsa lui de consistenţă, compensând-o cu un rafinament care îl salvează de cele mai multe ori de la vulgaritate.
Trebuie spus de la bun început că personajul balcanic poate fi uşor confundat cu cel de tip realist – dostoievskian, spre exemplu.
Umorul balcanic nu este niciodată unul eliberat de ironie, râsul nu seamănă deloc cu o dezlănţuire de veselie, ci, mai degrabă, cu o prelungire a unei atitudini generale faţă de existenţă; balcanicul este susceptibil, nu se poate investi unilateral şi total nici măcar în această acţiune simplă de a râde, el păstrează până şi în râs o atitudine defensivă pentru că mai mereu râde de celălalt şi nu cu celălalt.
Tradiţionalism şi conservatorism – acestea par să fie atributele cel mai frecvent atribuite societăţilor balcanice .
Balcanismul literar este reperabil şi la nivel strict lingvistic. El îşi asociază o înţelepciune de factură populară, imprecaţia ca formă de revoltă sau dezaprobare , jignirea ca dovadă de dragoste, de apropiere, de intimitate. Balcanismul impune violenţa de limbaj tocmai pentru a sugera legăturile afective dintre personaje; limbajul urban, civilizat şi corect i se pare balcanicului potrivit doar atunci când interlocutorul său îi este străin, doar atunci când partenerul de conversaţie impune o atitudine glacială. Politeţea devine, astfel, marcă a relaţiilor impersonale, în care implicarea emoţională absentează. Un discurs frust defineşte, însă, discuţia dintre prieteni – acolo ornamentele retoricii devin inutile.
Toate aceste constatări nu trebuie privite în raport de inferioritate sau superioritate cu alte realităţi opuse lumii balcanice. Ele sunt un dat, un fenomen cultural care nu poate fi comparat în termeni calitativi atâta vreme cât încă nu s-au descoperit adevăratele valenţe ale culturii balcanice .
Noţiunea de balcanism a suferit pe parcursul istoriei mutaţii semantice semnificative, în funcţie de geografia culturală sau de contextul geo-politic la care s-a raportat. Mai mult chiar, există o semantică ştiinţifică a termenului şi una vulgară, care se bazează pe clişee, pe diferite paradigme culturale care, inevitabil, plasează balcanismul într-o relaţie de inferioritate faţa de alte spaţii ale culturii europene . Există uneori chiar şi în discursul diferiţilor intelectuali reminiscenţe ale unui ton peiorativ pe care şi-l asociază balcanismul, explicabile prin suprapunerea sensului cultural cu însuşi destinul popoarelor balcanice, marcat de convulsii şi invalidat de istoria recentă .
Etimologia toponimului Balkan este regăsibilă în limba turcă, iar sensul este acela de munte dificil. Balkan este, de fapt, folosit ca alternativă a toponimului grec Haemus, un munte destul de puţin cunoscut în epocă.Toate eşecurile popoarelor balcanice precum şi violenţele şi naţionalismul uneori exacerbat (dar care, e bine de amintit, nu este invenţia Balcanilor), precum şi elementele istorice au dus la definirea balcanismului în strictă asociere cu haosul, inconsistenţa şi pitorescul. Lipsa de demnitate, inexistenţa unor valori morale coerente şi consistente, inconsecvenţa – toate acestea au ajuns sinonime până la identitate cu balcanismul.
Balcanismul literar este considerat creaţia lui G.Călinescu care, cu fantezia critică şi denaturările insesizabile a adus trei scriitori sub această umbrelă : I.L.Caragiale, Ion Barbu, Mateiu I.Caragiale (la acesta din urmă Călinescu pune amestecul stilistic pe baza amestecului de sânge străin şi nu pe cel al tendinţelor contrare structurale ale autorului, cum ar fi fost mai firesc).
Balcanismul a depăşit, însă, graniţele Balcanilor, devenind un adjectiv depreciativ folosit de fiecare dată când se caracterizează o situaţie politică incendiară sau un comportament inadecvat. Confuziile semantice duc cel mai adesea la suprapunerea unor sensuri care, privite din perspective culturale, sunt forţate şi insuficient argumentate. Se pun, spre exemplu, într-o relaţie sinonimică termeni ca balcanism – orientalism – bizantinism. Este, deci, necesară o delimitare strictă a fiecăruia dintre ei, stabilindu-se lucid natura relaţiilor dintre aceşti trei termeni. Fără un asemenea demers, orice discuţie despre balcanismul literar riscă să perpetueze o sumă de clişee şi să facă inutilă orice analiză literară.
Balcanismul este asociat cu un anume despotism, cu o anume autoritate care însă nu exclude deloc haosul şi dispreţul tacit faţă de exercitarea oricărei forme de dictatură.
Ceea ce se consideră în unanimitate ca o trăsătură definitorie pentru balcanism este puterea de coabitare a unor stări contrastante, uneori imposibil de imaginat împreună . Personajul balcanic este imprevizibil, însă nu doar în ceea ce priveşte manifestarea lui exterioară (raporturile faţă de celălalt, acţiuni, motivaţii etc.), ci chiar în raport cu sine însuşi. Liniaritatea, ordinea firească, chiar logica existenţei sunt negate de personajul balcanic aparent fără o motivaţie solidă, însă e bine de ştiut că toată această labilitate este una construită, asumată. Personajul balcanic este conştient de lipsa lui de consistenţă, compensând-o cu un rafinament care îl salvează de cele mai multe ori de la vulgaritate.
Trebuie spus de la bun început că personajul balcanic poate fi uşor confundat cu cel de tip realist – dostoievskian, spre exemplu.
Umorul balcanic nu este niciodată unul eliberat de ironie, râsul nu seamănă deloc cu o dezlănţuire de veselie, ci, mai degrabă, cu o prelungire a unei atitudini generale faţă de existenţă; balcanicul este susceptibil, nu se poate investi unilateral şi total nici măcar în această acţiune simplă de a râde, el păstrează până şi în râs o atitudine defensivă pentru că mai mereu râde de celălalt şi nu cu celălalt.
Tradiţionalism şi conservatorism – acestea par să fie atributele cel mai frecvent atribuite societăţilor balcanice .
Balcanismul literar este reperabil şi la nivel strict lingvistic. El îşi asociază o înţelepciune de factură populară, imprecaţia ca formă de revoltă sau dezaprobare , jignirea ca dovadă de dragoste, de apropiere, de intimitate. Balcanismul impune violenţa de limbaj tocmai pentru a sugera legăturile afective dintre personaje; limbajul urban, civilizat şi corect i se pare balcanicului potrivit doar atunci când interlocutorul său îi este străin, doar atunci când partenerul de conversaţie impune o atitudine glacială. Politeţea devine, astfel, marcă a relaţiilor impersonale, în care implicarea emoţională absentează. Un discurs frust defineşte, însă, discuţia dintre prieteni – acolo ornamentele retoricii devin inutile.
Toate aceste constatări nu trebuie privite în raport de inferioritate sau superioritate cu alte realităţi opuse lumii balcanice. Ele sunt un dat, un fenomen cultural care nu poate fi comparat în termeni calitativi atâta vreme cât încă nu s-au descoperit adevăratele valenţe ale culturii balcanice .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu