Curent literar şi istoric

Anul 1848 a fost un an revoluţionar, pregătit de marile transformări din structura societăţii europene din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Revoluţia a inaugurat o etapă nouă în dezvoltarea lumii moderne. Într-un moment de acutizare a crizei interne, acţiunea revoluţionară s-a profilat drept unica modalitate de rezolvare a marilor probleme social-economice, politice şi naţionale ce se ridicau în faţa popoarelor. Momentul revoluţiei a constituit „o revoluţie democratică şi socială” (Nicolae Bălcescu).

Ea s-a caracterizat printr-un profund democratism reflectat în ideologia tuturor românilor – daco-românismul – şi în întreaga activitate revoluţionară. Modalităţile de conducere şi prevederile principalelor documente programatice au reflectat dorinţele românilor, în ansamblul lor, şi au exprimat noi cerinţe, în acord cu nivelul de dezvoltare istorică.

Revoluţia în sine a reprezentat un moment important în dezvoltarea şi afirmarea naţiunii române şi a conştiinţei sale proprii.

Pe plan cultural-literar, apar în această perioadă primele şcoli: primare, de fete, normale, superioare, conservatoare. Deasemenea, iau naştere şi primele teatre, Teatru Naţional din Iaşi condus de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi. Apar primele ziare: „Curierul românesc” la Bucureşti – I.H.Rădulescu, „Albina românească” la Iaşi – Gh. Asachi, „Gazeta de Transilvania” la Braşov – Gh. Bariţiu.

Una din caracteristicile paşoptismului este combaterea imitaţiei şi a traducerilor mediocre, literatura fiind reprezentată predominant atunci de traduceri rebele şi lipsite de originalitate şi din opere anodine, Mihail Kogălniceanu conştientizând pericolul care ameninţa literatura română: „darul imitaţiei e o manie primejdioasă la noi ... omoară duhul naţional.”

Un alt aspect urmărit de această mişcare este înlăturarea provincialismului prin unirea în paginile revistelor a tuturor scriitorilor indiferent de zonă.

Scriitorii paşoptişti au fost inspiraţi din istoria poporului, trecutul în luptă, frumuseţile patriei, folclorul românesc, tradiţiile şi obiceiurile poporului, remarcându-se astfel un puternic sentiment patriotic.

Majoritatea scriitorilor paşoptişti au scris opere literare cu un pregnant conţinut patriotic şi militant, preamărind idealurile luptei pentru emancipare, pentru unitatea naţională.